Unmute

logo-pt-site-alb

 

Terapia BOWTECH

Cum s-a nascut terapia bowtech?

Terapia a fost conceputa în anii ’50, de Thomas Ambrose Bowen, în Geelong, statul Victoria – Australia. Deși Thomas nu a beneficiat niciodată de pregătire specializată în domeniul medicinii, a devenit un terapeut celebru, cu mai mult de 13.000 pacienți pe an.

După moartea lui Bowen în 1986, osteopatul Oswald Rentsch a început să promoveze Terapia BOWTECH, iar apoi, cu timpul ea a devenit populară peste tot în lume. Astăzi Academia Bowen din Australia păstrează standardele tehnicii prin intermediul a 80 de instructori acreditati, aflați în peste 30 de țări.

Ce presupune aceasta terapie?

Terapia BOWTECH utilizează o tehnică terapeutică profundă, ce are la baza teoria echilibrării organismului.

  • Aceasta presupune că organismul în stare de relaxare totală, își activează abilitatea de a gestiona orice problemă a corpului sau a minții, prin readucerea acestora la o stare inițială de echilibru.
  • În cadrul unei sedințe, vei sta întins pe un pat sau şezand pe un scaun. Vei resimți Terapia BOWTECH, prin mișcări delicate ale degetelor aplicate mușchilor și altor puncte specifice, direct pe piele sau peste o îmbrăcăminte ușoară.
  • Mișcările transmit, prin intermediul sistemului nervos, informațiile necesare pentru a readuce organismul la o stare anterioară de sănătate și armonie.
  • În cadrul Terapiei există perioade de pauză. Acestea oferă corpului timpul să înceapă procesul de auto-vindecare.
  • Tratamentul presupune în mod normal o sedință pe săptămână.

Beneficii

Terapia BOWTECH este adresată tuturor, inclusiv ție. Dacă ai un stil de viață stresant, suferi din cazua dizabilităților sau pur și simplu ai o stare de discomfort, această technică te poate ajuta.

Gandeste-te la acest tratament pentru copiii, parintii si chiar animalele tale de companie.

Câteva din afecțiunile pentru care Terapia BOWTECH și-a demonstrat eficiența sunt:

 

icon-site-AFECTIUNI

MIGRENE ȘI DURERI DE CAP

ASTM ȘI BRONȘITĂ

RINITĂ

PROBLEME RENALE

PROBLEME ALE TRACTULUI DIGESTIV

INFERTILITATE

icon-site-DEZECHILIBRE

STRES

DEPRESII

SINDROM DE OBOSEALĂ CRONICĂ

icon-site-MUSCULARE

UMERI ÎNTEPENIȚI

PROBLEME ALE ȘOLDURILOR ȘI GENUNCHILOR

LUXAȚII ALE GLEZNEI

DURERI MUSCULARE

SCIATICĂ

SCOLIOZĂ

CIFOZĂ

AFECȚIUNI DATORATE ACTIVITĂȚILOR SPORTIVE

icon-site-IMUNITAR

BOLI AUTOIMUNE

ALERGII

 

 

 

 

 

 

Povestea mea

Prima mea experienta cu Terapia

 

Migrene zilnice, dureri de stomac și simptome de depresie, nu sunt modul în care majoritatea tinerilor, care încep facultatea își descriu starea fizică și emoțională. Din păcate asta era realitatea mea de zi cu zi, în primul an de studii universitare.

Ca orice persoană care intră în contact, cu Terapia BOWTECH pentru prima dată, am fost reticentă. Consideram pe atunci că masajul e doar pentru relaxare nu neapărat o metodă prin care să îți îmbunătățești sănătatea. Cu toate astea, îmi plăcea ora aceea de liniștire și relaxare în timpul unei săptămâni agitate.

Primele mele rezultate cu Terapia BOWTECH

 

Continuând tratamentul am început să văd rezultatele Terapiei BOWTECH. Datorită abordării terapetului, afecțiunile mele nu mai păreau așa de grave sau complicat de tratat.

Progresul a fost lent dar sigur, iar eu mă reinventam, mă vindecam, eram din ce în ce mai optimistă. Viața mea și a familiei mele s-a schimbat în bine de când am descoperit această terapie. Iar odată ce am intrat în contact cu Terapia BOWTECH, am simțit nevoie să o împărtășesc și cu ceilalți.

 

 

Contact

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Subiectul

Mesaj

Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Back to Top
Visit Us On TwitterVisit Us On FacebookVisit Us On Google PlusVisit Us On YoutubeCheck Our Feed